RSS

referate porumbarul si porumbul

Facultatea : “ Inginerie Alimentară
Specializarea : “ Inginerie şi Management în Alimentaţia Publică şi Agroturism
Porumbarul şi porumbul

PORUMBARUL

DESCRIERE:
         Porumbarul este un arbust spinos, înalt de 1-3 m, cu tulpini bine ramificate. Frunzele sunt ovale, uneori păroase, dinţate pe margini. Florile apar înaintea frunzelor, acoperind în întregime ramurile.
         Floarea prezintă 5 sepale, lungi de 1-2 mm, dinţate pe margini. Petalele sunt albe, ovale, lungi de 5-10 mm.
Fructele sunt globuloase, cu un diametru de 1-1,5 cm, albăstrui-negricios brumate, glabre, rămânănd şi peste iarnă pe ramuri. În interior au un sâmbure învelit într-o pulpă verzuie, aderentă, cu gust astringent, uşor dulceag. Înfloreşte în lunile aprilie-mai.
        Porumbarul creşte în luminişuri, pe păşuni şi fâneţe, dar mai ales la margine de păduri, urcând adesea până la 1600 de metri. De înmulţirea lui se îngrijesc păsările, care împrăştie sâmburii nedigeraţi ai fructelor.

Culesul:
       
Florile se culeg cu mâna, cu multă grijă, începând din martie şi până la sfârşitul lui aprilie. Se pun la uscat în loc umbrit, bine aerisit.
      Florile de porumbar se confundă uşor cu cele de păducel, dar atenţie: păducelul înfloreşte abia în mai, iar florile lui apar deodată cu frunzele.
      Fructele de porumbar se pot culege abia toamna, târziu, după căderea primelor brume, altfel sunt acre şi astringente.

Mod de uscare:
      
Florile se usucă în straturi subţiri, cât mai repede, pe cale naturală sau artificială, la o temperatură de 40°C. Fructele se pot usca pe cale naturală, însă pentru că necesită mult timp, se preferă uscarea pe cale artificială, la o temperatură de 60-70° C.
     Temperatura de uscare este bine să crească treptat, iar locul să fie bine aerisit. Din 4-5 kg de flori şi 2,5-3 kg de fructe se obţine 1 kg produs uscat.

Utilizări casnice
:
      
Fructele de porumbar se pot consuma ca atare, iarna târziu, după ce se coc. Dar ele sunt o materie primă excelentă pentru marmeladă şi gem, pentru sirop, vin, ţuică şi oţet.
      
          Se prepară la fel ca prunele (gen ţuică) sau precum coacăzele negre (vin, sirop). Fructele sunt bogate în vitamina C, calciu şi magneziu.

Magie populară
       
Se spune că atunci când porumbarul are flori multe, anul va fi mănos. În unele zone din ţară, porumbul se seamănă când înfloreşte acest arbust.
      În Oltenia, fetele prind mărţişoare în crengile porumbarului, pentru a fi albe la faţă ca florile lui.

Efecte vindecătoare
       
Porumbarul este cunoscut încă din vremea neoliticului. Fructele lui se numără printre cele mai vechi alimente folosite de om.
 Florile de porumbar conţin o serie întreagă de substanţe active cu efect puternic laxativ, diuretic şi dezintoxicant - veritabile medicamente de slăbit naturale.
       În schimb, fructele au acţiune astringentă, sunt antidiareice şi vindecă dizenteria.

BOLI CARE SE TRATEAZĂ FOLOSIND ACEASTĂ PLANTĂ
·        GUTĂ
·        SCURGERI DE SÂNGE
·        CONSTIPAŢIE
·        DURERI DE CAP
·        AFECŢIUNI CARDIACE
·        AFECŢIUNI ALE STOMACULUI
·        ARTRITE
MOD DE FOLOSIRE:
     Ceai(infuzie): o linguriţă vârfuită de flori de porumbar se pune la o cană de apă clocotită, se lasă un minut, se strecoară şi se beau zilnic 2-3 căni de ceai.
     Ceai(decoct): se amestecă o linguriţă de flori de porumbar cu 250 ml apă rece şi se pune la fiert. Se lasă să fiarbă câteva minute, se strecoară şi se beau 2 căni de ceai zilnic.



Tinctură: după ce a dat prima brumă se culeg fructele, se pun într-o sticlă, se toarnă alcool rafinat de 40o şi se lasă 2 săptămâni la loc călduros. Se foloseşte câte o linguriţă pentru a favoriza digestia.

 PORUMBUL

Importanţa culturi
                   Porumbul (Zea mays L) este una din cele mai valoroase plante cultivate datorită productivităţii foarte ridicate şi multiplelor întrebuinţări a produselor sale în alimentaţia oamenilor, în zootehnie şi în industrie.
          Boabele (care conţin în medie 10% proteine 7% substanţe  extractive ne azotate, 4% grăsime 2%, celuloza 1%, cenuşă 13% apă), sunt folosite cu precădere ca nutreţ concentrat în alimentaţia tuturor categoriilor de animale.    Ele sunt utilizate în largă măsură şi în alimentaţia oamenilor sub forme variate (mămăliga, turtă, porumb fiert şi copt, floricele, fulgi etc,) precum şi ca materie primă pentru importante industrii (a amidonului, glucozei, alcoolului şi uleiului), de la care rămân reziduuri (tarate, turte, şroturi, borhoturi,) folosite în furajarea animalelor.
      Tulpinile (coceni ) şi frunzele rămase după recoltat se folosesc în hrana animalelor sau la fabricarea celulozei, iar pănuşile sunt utilizare pentru confecţionarea la diverse împletiturii  şi ambalaje.        
      În afară de porumb cultivat pentru boabe o importanţă deosebită prezintă şi porumbul cultivat ca plantă furajeră, pentru siloz sau masă verde. porumbul pentru siloz, recoltat în faza de lapte-ceară, asigură, în comparaţie cu alte plante furajere, cea mai mare cantitate de unităţi nutritive la hectar şi la cel mai scăzut cost de producţie.
      Importanţă deosebită a porumbului decurge şi din alte avantaje ale culturii lui, dă producţii foarte mari iar recoltele sunt mai sigure decât, la alte plante fiind rezistent la secetă şi având puţine boli şi dăunători; poate fi cultivat cu bune rezultate în condiţii foarte variate de climă şi sol; lasă terenul curat de buruieni şi este o bună premergătoare pentru cele mai multe culturi; poate fi cultivat ca a doua cultură după plantele cu recoltare timpurie; necesită o cantitate mică de sămânţă pentru semănat; nu se scutură la recoltare etc.
      În ţara noastră porumbul cultivat pentru boabe deţine, printre celelante culturi, locul cel mai important. Prin suprafaţa cultivată şi prin producţiile obişnuite, ţara noastră se situează în rândul ţărilor mari cultivatoare de porumb ,ocupând locul întâi în Europa şi locul opt în lume.  
          Datorită importanţei economice si a conditilor favorabile ,porumbul va deţine si in continuare un loc preponderent in agricultura tarii noastre  
                   În ţara noastră se cultivă, în prezent numai hibrizi de porumb obţinuţi  pe bază de linii consagvinizate. În cultură se află hibrizi (notaţi pe scurt cu iniţialele HS) hibrizi dubli (HD) şi hibrizi triliniari (HT) .
          Lucrările pentru obţinerea hibrizilor durează mai mulţi ani. În primul rând se obţin linii consagvinizate, prin autofecundări dirijate repetate timp de cel puţin 5-7 ani.
Prin încrucişare a două luni consagvinizate rezultă un hibrid simplu, iar din încrucişare a doi hibrizi simpli se obţine un hibrid dublu. Hibrizi triliniari rezultă din încrucişarea unui hibrid simplu o linie consagvinizata.
         Producerea hibrizilor simpli si dubli este prezentată schematic în figură.
Hibrizi de porumb sau generalizat în agricultura tuturor ţăranilor, pentru că prezintă mari avantaje faţă de soiuri. Ei au o productivitate mult mai ridicată ,valorifică mai bine ingrăşemintele şi apa de irigaţie, suportă o densitatea mai mare ,sunt mai rezistenţi la secetă, la boli şi la dăunători, rezistă la cădere, se pot recolta mecanizat deoarece plantele au o creştere uniformă, ştiuleţii se desprind uşor de pe penducul, iar pănuşile se desfac uşor de pe ştiulete.
          Capacitatea de producţie ridicată a hibrizilor se manifestă numai în prima generaţie , de aceea sămânţa hibridă trebuie produsă în fiecare an.            
Hibrizi de porumb cultivaţi în ţara noastră au o perioadă de vegetaţie cuprinsă între 115 zile (cei mai timpurii) şi peste 150 de zile (cei mai târzii) .             În funcţie de durata vegetaţiei, ei se împart în cinci grupe de maturitate, notate cu numere de la 90 la peste 400 (grupele 90, 100, 200, 300, 400), hibrizii din grupa 90 fiind cei mai timpurii, iar cei din grupa 400 cei mai târzii. Hibrizi se mai clasifică şi după suma temperaturilor biologic-active (sau ale unităţilor termice) necesare ajungerii la maturitate , adică după suma temperaturilor cuprinse între 10-30 °C (temperaturi la care planta creşte), din perioada de la semănat până la maturitatea hibridului.
După acest criteriu, hibrizii se încadrează în trei clase de maturitate: 
-         timpurii, necesitând o sumă a unităţilor termice cuprinse între         801 – 1200 °C;
-         mijlocii (1201 – 1400 °C);
-         târzii (1400 – 1600 °C).
          Hibrizii din grupele 90 şi 100 sunt timpurii, cei din grupa 200 – mijlocii, iar cei din grupele 300 şi 400 – târzii.


          Principalii hibrizi de porumb zonaţi în ţara noastră, grupaţi după suma unităţilor termice necesare ajungerii la maturitate, sunt prezentaţi în tabel.
          Principalii hibrizi zonaţi în ţara noastră grupaţi după suma unităţilor termice necesare ajungerii la maturitate.

Suma unităţilor termice
Clasa de maturitate
Hibrizi
800 – 1200 °C
Hibrizi timpurii (grupele 90 – 100)
Dobrogea 94, Suceava 95, Fundulea 96, Betu 240, Turda 100 (Betura), Fundulea 102, Suceava 108, Podul Iloaei 120 şi Turda 125 L
1200 – 1400 °C
Hibrizi mijlocii    (grupa 200)
Turda 200, Podul Iloaie 205, Fundulea 208, Turda 211, Turda 215, Turda 228, Turda 250 L, Pioneer 3798, Pioneer 3901 (Eva)
1400 – 1600 °C
Hibrizi târzii     (grupele 300 - 400)
Fundulea 308, Fundulea 315, Fundulea 345 L, Lovrin 360, Lovrin 390, Pioneer 3747 (Fluvia), Fundulea 350, Fundulea 370, Fundulea 380, Lovrin 400, Simic 409, Fundulea 412, Lovrin 415, Fundulea 420, Pioneer 3780 (Renate), Pioneer 3780 (Axia), Pioneer 3709 (Sihia), Pioneer 3541 (Irimina)

          Sortimentul hibrizilor cultivaţi în ţara noastră înglobează hibrizi cu potenţial productiv ridicat şi cu calităţi superioare. O menţiune specială merită hibrizi notaţi cu litera „L” (Lizin).
          (Turda 125 L, Fundulea 345 L etc.); la care boabele au un conţinut mai ridicat în aminoacizi esenţiali, în special în lizină şi triptofan, comparativ cu hibrizii obişnuiţi.
          Din punct de vedere morfologic, hibrizii se deosebesc, pe lângă o serie de particularităţi privind înălţimea plantelor, numărul de frunze. După acest ultim caracter, ei aparţin la mai multe tipuri (covarietăţi) de porumb şi anume:

-         tipul de porumb cu bobul tare sau porumb sticlos (covarietatea Zea mays îndurate). Se caracterizează prin boabe rotunde, netede, tari din cauza endospermă este în cea mai mare parte cornos, partea făinoasă fiind redusă şi dispusă central. Hibrizii din acest tip au un conţinut ridicat de substanţe proteice. Din acest tip face parte hibridul Suceava 108;
-         tipul de porumb dinte de cal (covarietatea Z. m. dentiformis). Se caracterizează prin boabe mari, prismatice, cu adâncitură în partea superioară. Boabele au partea cornoasă a endospermei redusă şi dispusă numai pe părţile laterale, pe când partea centrală şi superioară este făinoasă. La maturitate partea făinoasă îşi reduce volumul prin uscare, formând depresiunea menţionată.
          Covarietatea dentiformis este cea mai răspândită în cultură şi cuprinde hibrizii cei mai productivi. În prezent majoritatea hibrizilor zonaţi în ţara noastră aparţine acestei covarietăţi, printre care: Podul Iloaie 120, Turda 200, Fundulea 308, Fundulea 350, 370, 380 hibrizi Pioneer şi totalitatea hibrizilor din grupa 400 (Lovrin 400, Simic 409, Fundulea 420, etc.):
-         tipul de porumb semisticlos (covarietatea Z. m. aerista)  boabele au caracteristici intermediare între tipurile de porumb tare şi dinte de cal sunt rotunde ca la porumbul tare, dar au structura endospermului ca la porumbul dinte de cal din care cauză prezintă la vârf o pată albă sau o uşoară adâncitură. Din această covarietate (a doua ca importanţă pentru ţara noastră după covarietatea dentiformis), fac parte numeroşi hibrizi ca de exemplu: Dobrogea 94, Suceava 95, Fundulea 96, Turda 100, Fundulea 102, Podul Iloaie 205, Turda 215, Fundulea 305 şi 315;
-         tipul de porumb pentru floricele (covarietatea Z. m. everta). Se caracterizează prin ştiuleţi mici, boabe mărunte, ascuţite la vârf, cu endospermul aproape complet sticlos, care prin încălzire se revarsă la exterior, mărindu-şi mult volumul.
          Din această covarietate fac parte hibrizii Fundulea 620, Fundulea 625, Perlat 624 cultivaţi pentru floricele:
-         tipul de porumb zaharat (covarietatea Z. m. saccharata). Este caracterizat prin boabe zbârcite la maturitate, cu endospermul translucid. Boabele conţin multă amliodextrină, din care cauză sunt dulci. Se consumă în faza de coacere în lapte sub formă de porumb fiert, copt sau conservat. La noi din acest tip se cultivă hibridul (delicios).
Zonarea hibrizilor
          Marea varietate a condiţiilor pedoclimatice din ţara noastră şi particularităţile biologice ale hibrizilor de porumb au impus zonarea lor, respectiv stabilirea celor mai bune zone de cultură pentru fiecare hibrid în parte. În acest scop teritoriul ţării noastre a fost împărţit în trei zone de cultură a hibrizilor de porumb, zone ce se deosebesc între ele prin condiţiile de climă, în special temperatura. În tabelul 1.18 sunt prezentate zonele de cultură a hibrizilor şi proporţia (în procente).
          Zonele de cultură şi structura hibrizilor de porumb pe zone.

Zona de cultură
Potenţialul termic al zonei
Structura hibrizilor
I. Bărăgan şi Dobrogea,   zonele de câmpie din sud şi vestul ţării.
Peste 1400 °C
Târzii 80%
Mijlocii 20%
II. Podişul Moldovei, zonele culinare din sudul şi vestul ţării, câmpia Transilvaniei.
1200 – 1400 °C
Mijlocii 50%
Timpurii 36%
Târzii 14%
III. Nordul Moldovei zonele Premontane, dealurile Transilvaniei.
800 – 1200 °C
Timpurii 74%
Mijlocii 26%

În fiecare zona sunt cultivaţi numai acei hibrizi care pot să ajungă normal la maturitate si care duc cea mai mare producţie. Hibrizii târzii se cultiva cu precădere în zonele cele mai călduroase din Sudul si Vestul tarii, hibrizii mijlocii predomina în zona a doua cu regim termic mai redus, iar hibrizii timpurii în zonele mai răcoroase din tara noastră si în cele mai premontane.
          Hibrizii cei mai timpurii (Suceava 94, Fundulea 96 si Fundulea 102) se vor cultiva în zonele cu resursele termice cele mai reduse.
          Se recomanda ca în fiecare unitate agricola sa se cultive 2 - 4 hibrizi dintre cei reportaţi pentru fiecare zona, diferiţi ca perioada de vegetaţie.
          Se valorifica astfel mai bine condiţiile naturale si se obţine o eşalonare a lucrărilor de semănat, îngrijirea si recoltarea. Suprafeţele ce urmează a fi semănate cu grâu si orz de toamna vor fi cultivate cu hibrizii cei mai timpuri indicaţi pentru zonele respective, care pot fi recoltaţi până la 10 - 15 septembrie.
         

Clima
          Porumbul este o planta iubitoare de căldura, cerinţele lui mari faţă de temperatura reliefându-se începând chiar cu germinaţia, care are loc la minim 8 - 10 °C.
          În luna mai temperatura trebuie sa fie de peste 13 °C, la apariţia paniculului de peste 18 °C, iar după aceea până la apariţia mătăsii şi în timpul fecundării de 22 °C. În timpul formarii boabelor temperatura poate sa scadă până la 19 °C, iar în timpul măturării lor chiar la 15 °C.
         Temperaturile mai scăzute decât cele indicate pentru fazele de vegetaţie amintite dubla întârzierea vegetaţiei si la scăderea accentuata a producţiei. La temperatura de 5 °C creşterea plantelor încetează, iar brumele chiar uşoare distrug frunzele.
          Deşi are un consum specific redus - fiind necesar numai 300 unităţi apa pentru realizarea unei unităţi de substanţa uscată. Porumbul are cerinţe mari faţa de umiditate răsplătind cu producţii sporite surplusul de apa din precipitaţii sau din irigaţii.
          El suporta mai uşor seceta survenită în timpul primelor faze de vegetaţie, când cerinţele fata de umiditate sunt mici; cele mai mari scăderi de producţie se înregistrează la porumb daca îi lipseşte apa în perioada cuprinsa între 1 - 2 săptămâni de apariţia inflorescenţei mascule si maturitatea lapte - ceara, perioada care durează circa 5 - 8 săptămâni, (în funcţie de hibrid) şi în care porumbul are cel mai ridicat consum de apă (respectiv 500% din întregul consum din timpul perioadei de vegetaţie).
          Porumbul are cerinţe foarte mari faţă de lumină şi nu suportă umbrirea îndelungată.

Solul
          Porumbul preferă soluri fertile şi profunde; el poate însă valorifica datorită sistemului sau radicular bine dezvoltat şi dotat cu o mare capacitate de solubilizare, soluri foarte diferite în privinţa texturii (de la cele nisipoase până la cele argiloase), ale reacţiei (de la pH 5,8 până la pH 8) şi a timpului zonal dând astfel recolte bune pe toată gama de soluri, de la cernoziomuri până la soluri brune.
          Recoltele cele mai mari se obţin la noi pe diferite tipuri de cernoziomuri, pe solurile brun – roşcate şi în special solurile aluviale bogate, mai ales pe cele din Lunca Dunării.




Zonele de cultură
          În ţara noastră porumbul poate fi cultivat cu rezultate bune în aproape toate regiunile, găsind condiţii favorabile de climă şi sol pe aproximativ 92% din suprafaţa arabilă.
          Zona foarte favorabilă se găseşte în Câmpia din Vestul şi Sudul ţării, unde se realizează 1400 – 1700 unităţi termice şi cad 550 – 600 m precipitaţii anuale.
          În această zonă predomină cele mai bune roluri pentru porumb, cernoziomurile, solurile aluviale, brun-roşcate.
          Zona favorabilă este mult mai mare şi se întinde în continuarea zonei foarte favorabile spre interiorul ţării, cuprinzând şi cea mai mare parte din Transilvania şi Moldova. Zona mai puţin favorabilă pentru cultura porumbului se găseşte în regiunea dealurilor subcarpatice, a dealurilor puternic accidentate şi erodate din Nordul Dobrogei pe terenurile nisipoase sărăturoase.
Tehnologia de cultivare

Rotaţia
          Porumbul nu este pretenţios faţă de planta premergătoare şi poate fi cultivat, cu bune rezultate, după aproape toate culturile. Producţiile cele mai ridicate se obţin însă la porumb, când aceasta urmează în cultură după planta premergătoare care se recoltează în prima parte a verii, în primul rând leguminoasele pentru boabe, apoi culturile furajere, cerealele păioase de toamnă şi de primăvară, prăşitoarele timpurii.
          La noi cele mai des folosite ca plante premergătoare pentru porumb sunt cerealele păioase şi în special grâul de toamnă, rotaţia grâu – porumb fiind impusă de suprafeţele mari pe care le ocupă cele două culturi în ţara noastră.
          Porumbul se autosuportă mai bine decât alte plante şi dacă se aplică îngrăşăminte poate fi cultivat după el însuşi ani de-a rândul.
          Se recomandă totuşi ca porumbul să nu fie cultivat în monocultură decât cel mult 2 – 3 ani în cultură neirigată şi 3 – 4 ani în condiţii de irigare. Cultura irigată a porumbului mai mult de 3 – 4 ani duce la înmulţirea excesivă a speciilor de buruieni rezistente la erbicide, la intensificarea atacului uşor, boli şi dăunători specifici, la determinarea structurii rolului ceea ce determină o cădere accentuată a producţiei la porumbul tratat cu erbicide pe bază de Atrazin, trebuie, din cauza permanenţei acestora să se acorde o atenţie deosebită la alegerea culturii succesoare.
          Porumbul timpuriu constituie o premergătoare destul de bună şi pentru grâul de toamnă pentru a înlătura condiţiile de semănat ale plantelor care urmează după porumb, este necesar să se mărunţească bine resturile vegetale înainte de executarea arăturii adânci, prin lucrarea repetată a solului cu polidiscul.
         
Fertilizarea
          Porumbul este una din cele mai productive  plante agricole cultivate la noi, dar pentru a realiza producţii ridicate, are nevoie de cantităţii mari de substanţe nutritive. Pentru fiecare tonă de boabe (inclusiv producţia corespunzătoare de tulpini). Porumbul extrage din sol, N – 29 kilograme, P2 O5 – 12 kilograme, K2O – 32 kilograme şi CaO – 9 kilograme.
          Îngrăşămintele sporesc producţia la porumb pe toate solurile, chiar dacă aceştia au fertilitatea ridicată.
          Gunoiul de grajd este un îngrăşământ deosebit de valoros pentru porumb. El reprezintă o sursă de elemente nutritive pe întreaga perioadă de vegetaţie a porumbului şi contribuie, în acelaşi timp, la îmbunătăţirea unor însuşiri fizice şi biologice ale solului. Gunoiul de grajd este cu deosebire indicat pe solurile mai grele şi mai uşoare. Se aplică în doze de 20 – 40 tone la hectar odată la 4 – 5 ani pe acelaşi teren şi se încorporează în sol sub arătură adâncă.
          Dintre îngrăşămintele chimice, solul hotărâtor în obţinerea producţiei de porumb îl au îngrăşămintele cu azot. Condiţiile de îngrăşăminte cu azot aplicate variază foarte mult, între 60 – 200 kilograme la hectar substanţă activă, în funcţie de hibridul cultivat, de plantele premergătoare.
         
Doze orientative de azot recomandat la diferiţi hibrizi de porumb

Hibrizii cultivaţi
Neirigat
Irigat
Timpurii
Mijlocii
Târzii
80 – 100
100 – 120
120 – 150
150 – 160
160 – 200 

          Aceste doze se vor corecta în  funcţie de planta premergătoare, majorându-se cu 20-30 kilograme N la hectar după prăşitoare (floarea soarelui cartofi târzii sfecla de zahăr), şi se vor reduce cu 20-30  N kilograme  după leguminoase.
          Fertilitatea naturală a solului gradul de aprovizionare a solului cu apă şi nivelul producţiei planificate. Se recomandă cu 1/2 -2/3 din întreaga doză de azot să se aplice primăvara, prin încorporarea în sol la pregătirea patului
germinativ sau concomitent cu semănatul, restul să fie aplicat în timpul vegetaţiei o dată cu a doua praşilă mecanică, cu ajutorul echipamentelor pentru fertilizat montate pe cultivator.
          Îngrăşămintele cu fosfor influenţează mai puţin producţia de porumb. Ele se aplică în doze de 40-120 kilograme la hectar substanţă activă, diferenţierea făcându-se în funcţie de conţinutul solului în fosfor mobil, de cantităţile de îngrăşămintele cu azot şi de recoltele planificate.
          Dozele de fosfor pentru porumb în funcţie de conţinutul solului în fosfor mobil.

Conţinutul solului în fosfor mobil mg P2 O5/100g sol

Doza de fosfor (P2O5) kg /ha

                  Sub 2
                     70-120
                   2-6
                     60-110
 
          Îngrăşămintele cu fosfor se încorporează din toamnă, sub arătură adâncă. În cazul în care îngrăşămintele cu fosfor nu au putut fi administrate în toamnă, se vor aplica primăvara. Înainte de pregătirea patului germinativ eficienţa îngrăşămintelor cu fosfor este sporită în cazul când sunt aplicate la semănat, pe rânduri, împreună cu îngrăşămintele azotate. Prin administrarea în amestec a azotului cu fosfor este stimulată, în acelaşi timp, atât absorbţia fosforului de către plantele de porumb, cât şi a azotului. Se realizează, de asemenea, cea mai bună dezvoltare a sistemului radicular al plantelor, o mai mare rezistenţă la secetă şi producţii mai ridicate.
         
Îngrăşămintele cu potasiu
                    În etapa actuală, nu dau sporuri de producţie pe cele mai multe soluri în ţara noastră, fac excepţie solurile foarte sărace în potasiu cum sunt solurile argiloiluviale pe care se recomandă doze de 40-100 kilograme la hectar substanţă activă dozele se vor aplica diferenţiat, în funcţie de solurile aprovizionate în potasiu asimilabil.
          Încorporarea îngrăşămintelor cu potasiu se face toamna, sub arătura de bază.
Fertilizare cu potasiu la porumb
Conţinutul solului cu K2 O asimilabil în mg K2O/100g sol

Doza de K2 O kg /ha

15-20
40-50
10-15
sub 10
50-60
60-100
       
          Gunoiul de grajd aplicat împreună cu îngrăşămintele chimice sporeşte mult producţia de porumb în special  pe solurile mai sărace. Când se aplică gunoi, dozele de îngrăşăminte chimice se reduc în mediu cu 2 kilograme o problemă nouă pentru cultura porumbului în ţara noastră o constituie  utilizarea macroelementelor, în special a zincului. Insuficienţa zincului în nutriţia porumbului a fost constatată la noi pe unele soluri erodate din Moldova şi sudul Bărăganului. Cerinţa de zinc este favorizată de folosirea dozelor mari de fosfor si  azot, precum si de monocultură. Ea se manifestă prin clorozarea frunzelor, prin piticire şi întârzierea creşterii plantelor, pierderile de producţie putând atinge 20-30 %. Înlăturarea reacţiei de zinc se face prin aplicarea a 40-60 kilograme la hectar sulfat de zinc odată la 6 ani sau prin 2-3 stropi cu soluţie de 0,2% sulfat de zinc, la interval de 7-10 zile, începând cu faza de 4-5 frunze.
          Pe solurile acide, cu un pH sub 5,8 este necesară aplicarea amendamentelor cu calciu 5-10 tone la hectar, odată la 6-8 ani, amendamentele se încorporează sub arătură adâncă.
   
Lucrările solului
          Porumbul nu poate realiza productivităţi mari decât dacă se reuşeşte prin lucrările solului, să se acumuleze şi să se păstreze în sol o cât mai mare parte din apă căzută din precipitaţi. În acest scop, pregătirea solului pe o anumită adâncime trebuie să se realizeze o suprafaţă mai nivelată, mărunţire a bulgărilor şi încorporarea completă a resturilor vegetale.
          În cazul când porumbul se seamănă după premergătoarea timpurie se recomandă ca vara, după recoltarea plantei premergătoare şi eliberarea rapidă a terenului, să se execute imediat arătura la adâncimea de 25-30 cm, în funcţie de tipul de sol şi de starea de umiditate a terenului. Arătura se va executa cu plugul în agregat cu grapa stelată.
          Până în toamnă, arătura executată vara se menţine soluri afânate şi curate de buruieni, prin lucrări cu grapa cu colţii reglabili, când solul formează crustă, şi cu grapa cu discuri în agregat stelat, dacă apar buruieni.
          După plantele care se recoltează târziu (porumb, soia, cartof etc), imediat ce se eliberează terenul se execută arătura adâncă la 25-30cm în funcţie de umiditatea solului.
          În cazul plantelor la care, după recoltă rămâne pe sol resturi vegetale (porumb, cartof, sfeclă etc ), arătura este precedată de a lucra cu grapa cu discuri pentru mărunţirea resturilor vegetale. În vederea unei nivelări cât mai bune, se recomandă ca, la intrarea în iarnă, arătura de toamnă să fie lucrată cu grapa cu discuri.
O mare atenţie trebuie acordată lucrărilor pe terenurile în pantă, care se vor executa numai de-a lungul curbelor de nivel.
          Pe solurile grele, cu exces temporal de umiditate, se execută lucrări de afânare profundă în scopul îmbunătăţiri regimului aerobic din sol. Afânarea adâncă se efectuează o dată la 3-4 ani, vara sau toamna, folosind maşini de afânat solul MAS-60 care lucrează la adâncimea de 50-80 cm după sacrificarea ternul se ară si se lucrează în mod obişnuit.
          Primăvara, în condiţii normale, când arătura a fost bine executată şi ternul se prezintă nivelat şi fără buruieni, pentru pregătirea patului germinativ este suficientă o singură lucrare, efectuată în ziua sau preziua semănatului cu combinatorul sau cu grapa cu discuri în agregat cu o grapă cu colţi, la adâncimea de semănat a porumbului.
          Arăturile denivelate se vor lucra la desprimăverirea, imediat după ce terenul sa zvântat, cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi, după care, în preajma semănatului, se va efectua pregătirea patului germinativ normal.
          În primăverile secetoase, când în sol se înregistrează un deficit mare de umiditate lucrările de pregătire a solului vor urmări în special  menţinerea apei în sol, evitându-se mobilizarea repetată şi adâncă a solului. Pentru evitarea tasări a solului, ca şi pentru obţinerea unor economii de combustibil, se recomandă ca o dată cu pregătirea patului germinativ, se efectuează concomitent cu mai multe operaţii, precum administrarea îngrăşămintelor erbicidelor şi insecticidelor şi chiar semănatul folosind agregatul ACSP.

Sămânţa şi semănatul
            Sămânţa de porumb destinată semănatului trebuie să aparţină hibrizilor zonaţi şi să aibă o valoare culturală ridicată (minim 90% germinaţie şi 98% puritate).
          Înainte de semănat, sămânţa se tratează cu insecticide (furadan 35, ST2 8,5 litri la tona de sămânţa, heptaclor 20,2 grame la un kilogram de sămânţă). În potriva principalilor dăunători ai porumbului (viermi sârmă, răţişoara), precum şi cu fungicide speciale (cum e T M T D), care măresc rezistenţa seminţelor la atacul diferiţilor agenţi patogeni şi previn clocirea seminţelor în sol  când răsărirea întârzie.
 
Epoca de semănat
          Respectiv momentul începeri semănatului, este determinată de realizarea în sol, la adâncimea de 10 cm, 0 temperaturi de 8-9 grade, stabilă la orele 8 dimineaţa, iar vremea este în curs de încălzire. Nu este bine să se semene  înainte de a se fi realizat în sol această temperatură, de oarece

seminţele, de şi sunt îmbinate cu apă, îşi prelungesc perioada de germinaţie sunt expuse mucigaiuri (clociri), şi atacul de către dăunători din sol din care rezultă provocându-se o răsărire  neuniformă incompletă. Nici întârzierea  semănatului nu este favorabilă de oarece solul se usucă repede la suprafaţă, multe boabe nu încolţesc, cea ce atrage după sine o scădere a producţiei şi o întârziere a producţiei . Calendaristic, semănatul porumbului trebuie încheiat până la 20 aprilie în Sudul şi Vestul ţări cel mai târziu la 30 aprilie în celelalte zone. Întreaga suprafaţă cu porumb din unitate trebuie semănată în 5-6 zile.
          Densitatea optimă (numărul de plante recoltabile de porumb la hectar se face cu cea mai mare producţie),este unul din factorii hotărâtori în cultura porumbului. Ea se stabileşte în funcţie de gradul de aprovizionare cu apă, de potenţialul de fertilitate a solului şi de particularităţile hibrizilor cultivaţi şi este cuprinsă între 50-80 mii plante recoltabile la hectar.
          Densitatea minimă se realizează în condiţiile unei rezerve reduse de umiditate în sol şi a unui nivel de fertilizare scăzută.
          Pe măsură ce4 condiţiile de aprovizionare a plantelor cu apă şi substanţe nutritive se îmbunătăţesc, densitatea se măreşte, devenind maximă în condiţii de cultură irigată la porumb intervin în condiţii de irigaţie densitatea trebuie să fie chiar de 80-120 mii plante la hectar.

Densitatea optimă a plantelor de porumb în rărire şi recoltare

Modul de cultură
Grupa de maturitate a hibrizilor
Densitatea la răsărire – nr de plante pe metru liniar
Densitatea la recoltare –mii plante la hectar
Neirigat
90-100
200
300-400
5
4
3-4


45-60

Irigat
90-100
200
300-400
6
5
4-5
60-80
                                       
          Densitatea optimă a plantelor de porumb la recoltare în funcţie de aprovizionarea solului cu apă şi elemente nutritive.

         

Densităţile menţionate se referă la numărul de plante recoltabile. Pentru realizarea acestora, numărul de seminţe semănate, va fi cu 10-15%mai mare.

          Cantitatea de sămânţă folosită la hectar variază obişnuit între 10-20 kilograme, în funcţie de densitatea stabilită şi de masa a 1000 boabe.
          Densitatea de semănat între rânduri este pentru toţi hibrizii de 70 cm. Adâncimea de semănat este de 4 - 6 cm pe solurile mai grele şi de 5-7 cm pe solurile mai uşoare, diferenţierea făcându-se în funcţie de umiditatea solului.
          Semănatul se face cu semănătoarea pneumatică combinate SPC-6, SPC-8, şi SPC-12, cu viteza de lucru de 5-11 kilometri pe oră.

Lucrările de îngrijire
          Rolul esenţial al lucrărilor de îngrijire în cultura porumbului este combaterea buruienilor, faţă de care porumbul este mai sensibil în comparativ cu alte plante prăşitoare şi  reacţionează cu scăderi importante de producţie. Un alt obiectiv al lucrărilor de îngrijire este combaterea insectelor dăunătoare.
          Combaterea buruienilor se face diferenţiat, după cum cultura de porumb a fost sau nu erbicidată.
          În cazul porumbului ne erbicidat buruienile se combat astfel:
-         grăpatul înainte de rărire, lucrări cu sapa rotativă, praşile mecanice şi praşile manuale.

          Grăpatul se execută la circa 5-6 zile la semănat, cu grapa cu colţii reglabili, perpendicular pe direcţia rândurilor. Lucrarea se face numai când sunt buruieni răsărite sau în curs de răsărire. Când patul germinativ a fost pregătit în bune condiţii, grăparea este necesară.

Prăşitul
          Este principală lucrarea de îngrijire din timpul vegetaţiei porumbului. Prin prăşit se combate buruienile şi se influenţează pozitiv temperatura solului.
          În cultura porumbului ne erbicidat sunt necesare minim 3 praşile mecanizate între rânduri şi 2-3 praşile manuale pe rând.
          Prima praşilă mecanică se execută timpuriu în momentul apariţiei buruienilor în cultură, pentru a proteja plantele de porumb, prima praşilă mecanică se execută cu viteza redusă. Combaterea buruienilor cu ajutorul erbicidelor se aplică tot mai mult în prezent în cultura porumbului şi se realizează cu un sortiment larg de erbicide.

          Dintre erbicidele folosite un rol important îl au cele pe bază de Atrazin cum este Ritezinul. Ritezinul are un efect permanent îndelungat      (1 – 2 ani) şi este fitotoxic pentru unele plante: cum este grâul, floarea soarelui, sfecla, fasolea, soia, inul, etc. În  aplicarea acestui erbicid va trebui ţinut seama neapărat de cultura care urmează în rotaţia după porumb.
          Doza de dizocab este de 4 – 7 kilograme la hectar în funcţie de conţinutul de humus al solului. Ambele erbicide asociate se aplică în acelaşi timp cu lucrarea a patului germinativ şi se încorporează imediat în sol. Pe solurile tratate cu erbicide menţionate în cazurile când, după răsărirea porumbului mai apar buruieni, se va recurge la un tratament suplimentar cu sare de amine de 1,5 – 2 litri la hectar, tratamentul se efectuează prin stropire când plantele de porumb au 3 – 5 frunze şi buruienile sunt în faza de rozetă. Pe solurile infestate puternic cu costrei se vor aplica erbicide Alirox. Erbicidele Alirox se aplică cu 3 – 10 zile înainte de semănat şi se încorporează în sol ca şi erbicidele.

Cultura irigată
          Porumbul este una din plantele care acţionează foarte favorabil la irigare. Cultura irigată a porumbului se deosebeşte de cultura neirigată din mai multe particularităţi:
-         folosirea de hibrizi târzii, de înaltă capacitate productivă rezistente la frângere;
-         pregătirea şi nivelarea mai bună a terenului;
-         îngrăşăminte aplicate în doze mai mari în funcţie de producţia planificată în condiţii de irigare;
-         folosirea de densităţi maxime (60 – 80  mii plante la hectar);
-         erbicidarea cu doze mai mici (1,5 – 2 kilograme la hectar Pitezin).
          Irigarea trebuie să asigure menţinerea optimă a umidităţii solului mai ales în perioada critică care începe cu 10 zile înainte de apariţia paniculului şi durează până la coacere. În primăverile secete se aplică o udare de răsărire cu o cantitate de apă de 200 – 250 metri cubi la hectar.

Recoltarea
          Porumbul se recoltează la maturitate deplină care se realizează aproximativ în 55 – 60 zile după ofilirea mătăsii la ştiuleţi. Recoltarea porumbului poate fii făcută de două feluri manual sau mecanizat:
-         manual necesită multă mână de lucru dar este încă mult folosită;
-         mecanizată se poate face sub formă de ştiuleţi sau sub formă de boabe.

Cultura succesivă a porumbului pentru boabe
          Porumbul pentru boabe poate fi cultivat cu bune rezultate şi ca a doua cultură după plante care părăsesc terenul la începutul verii, dând astfel posibilitatea de a se obţine în decursul aceluia an două recolte de pe aceiaşi suprafaţă.

Zonele de cultură
          Porumbul pentru boabe reuşeşte, în cultura succesivă în special în Câmpia din Sudul Ţării şi în Dobrogea în condiţii de irigare.

Hibrizii
          Pentru culturii succesive hibridul de bază este Fundulea 102 la care se adaugă Dobrogea 94 şi Fundulea 96 capabili să ajungă la maturitate dacă a fost semănat până la sfârşitul lunii iunie.

Rotaţia
          Cele mai bune plante premergătoare pentru cultura sunt plantele furajere timpurii, rapiţa, orzul şi soiurile timpurii de grâu.

Fertilizarea
          Se va face numai fertilizarea cu azot folosindu-se 100 – 140 kilograme de azot substanţă activă la hectar.

Producţia
                   În condiţiile din ţara noastră, porumbul în cultură succesivă a dat producţii cuprinse între 3500 – 9000 kilograme boabe la hectar

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu