Desene si Jocuri pentru Copii

Se afișează postările cu eticheta cele mai noi referate. Afișați toate postările

referate chicago

20:44 | Etichete: cele mai bune referate, cele mai noi referate, referate chicago, referate geografie, referate liceu, referate noi

Chicago

Al treilea oras ca marime din Statele Unite ale Americii, Chicago se afla în nordul teritoriului american , pe tarmul sud - vestic al Lacului Michigan , la 176 metri altitudine absoluta, intr-o zona de câmpie strabatuta de râurile Chicago si Calumet. Cu o populatie de peste 8314000 locuitori si o suprafata de circa 9595 km 2 , Chicago este considerat o metropola americana ( densitatea : 866,4 locuitori / km 2 ) .

Marea metropola americana are o istorie relativ recenta . Tinutul apartinea triburilor de indieni. Primii europeni care ajung aici , în 1673 sunt exploratorii francezi Louis Jolliet si Jacques Marquette. Primii colonisti sositi pe aceste meleaguri gasesc un pamânt neprimitor, mlastions, cu lacuri mici si numeroase, râuri sovaitoare si vecinatatea unei mari cu apa dulce <-> Lacul Michigan ( 57016 km 2 , 256 m adâncimea maxima ). In ciuda acestor realitati aparent neprimitoare ei construiesc în 1803 fortul Dearbon , cu scopul principal de a-i apara împotriva indienilor, dar acestia reusesc sa-l distruga în 1812 ; fortul este reconstiuit în 1816 si va fi permanent locuit pâna în 1830 . Tânara asezare prindea contur destul de lent, putinele case din lemn care s-au ridicat în jurul fortului erau destinate locuirii, dar mai ales comertului. Dupa 1818 , când Illinois este cunoscut ca stat, noua asezare continua sa lâncezeasca. Comertul a fost pârgia ce a propulsat viitoarea metropola, portul de la tarmul Lacului Michigan devenind din ce în ce mai activ. Un eveniment de mare însemnatate pentru viitorul micii asezari se leaga de deschiderea canalului Erie, în 1825, prin care Oceanul Atlantic a început sa comunice cu Marile Lacuri, deci inclusiv Lacul Michigan, statele cu iesire la ocean din estul Statelor Unite ale Americii fiind astfel puse în legatura cu zona lacurilor nord – americane . Mai mult , acest canal modifica directia de deplasare a emigrantilor de pe axa ce o forma valea râului Ohio catre nord , Chicago devenind principalul loc de popas pe drumul lung al cuceririi „ Vestului Salbatic „ .

In 1837 Chicago este declarat oras , având 4200 locuitori . La început orasele au aparut în jurul unui element favorizant al unei regiuni geografice : o intersectie , un loc fortificat , un nucleu administrativ,o resursa naturala , un port ( Chicago , Moscova , Roma , Johannesburg , Rotherdam ). Ele erau produsul organic al mediului înconjurator , reprezentau o concentrare de oameni cu o anumita capacitate de munca , de productie , dar si cu anumite nevoi de exigente , pentru a caror satisfacere trebuiau sa se organizeze si sa efectueze schimburi . Comertul creste vertiginos , solicitând o intensificare a transporturilor . Traficul naval de pe Lacul Michigan devine insuficient , desi sporeste foarte mult . Apar noi cai de comunicatii: se construiesc canalele Chicago si Illinois în 1848 care fac legatura cu sistemul navigabil al fluviului Mississippi ; liniile de cale ferata se înmultesc în asa masura încât în 1856 orasul devine principalul nod de cale ferata al S.U.A. ; în 1869 este deja deservit de linii transcontinentale feroviare si rutiere . Aceasta dezvoltare a transporturilor si comertului are urmari imediate asupra aspectului urbanistic . Numarul populatiei creste rapid , ceea ce declanseaza o crestere a spatiului construit pentru care este caracteristic lemnul. Aceasta este si cauza care amplifica dezastruosul incendiu din

ANUL Numar de locuitori specific anului

1850 30.000 locuitori

1880 500.000 locuitori

1950 4.945.000 locuitori

1980 8.314.000 locuitori

8/9 octombrie 1871, ale carui urmari nefaste au însemnat distrugerea completa a unui perimetru de 11,3 km 2 ce cuprindea peste 5000 de cladiri si unde locuiau circa 100.000 de oameni . Acest incendiu a avut si alte urmari : populatia ramasa fara locuinte a format noi comunitati in apropierea orasului sporind numarul suburbiilor , al oraselor satelit : Evanston , Winnetka , Lake Forest etc. Pe de alta parte , edilii au declansat reconstructia orasului pe baza unui plan riguros de sistematizare . Arhitecti ca : Jenny ,

Root , Burnham , Sullivan , Alder si-au legat numele de marile edificii ale orasului . In 1890 sunt anexate numeroase suburbii ce dubleaza suprafata si numarul populatiei ( 1.100.000 locuitori ) . Efercenta construirii de noi cladiri culmineaza cu aparitia primilor zgârie - nori , premiera mondiala absoluta , ce schimba aspectul oraselor lumii , înaltându-le pe verticala , atribuind acesti uriasi de otel si sticla stilului american , indiferent de meridianele pe care sunt construiti . Compania Home Insurance Building , construita în 1895 , construieste în urmatorii 21 de cladiri cu 12 si 16 etaje . Tot acum se contureaza principalele zone functionale ale orasului : Loop ( numita asa din 1890 ) , zona centrala , situata la sud de varsarea râului Chicago , concentreaza comertul , finantele si o parte a locuintelor celor avuti , care se stabilesc în cea mai mare masura pe Gold Coast ( Coasta de Aur ) , o zona de parcuri întinse , vile ultraelegante presarate pe tarmul Lacului Michigan.

Legatura între zonele Loop si Gold Coast se face printr-un frumos bulevard , Michigan Avenue , amenajat în 1920 . Zonele industriale se concentreaza în jurul râului Chicago , în zona Calumet , in lungul liniilor de cale ferata , formând areale bine delimitate în sud si sud-est . Zonele muncitoresti înconjoara pe cele industriale , fiind masate si în nord si vest , în suburbii dar si în zona complexului portuar de la tarmul Lacului Michigan . E drept ca simplitatea configuratiei oferea numeroase avantaje , intre care si posibilitatea sistematizarii anticipate dar, în acelasi timp , a dus la o mare monotonie urbanistica , tiparul respectiv fiind multiplicat de mai multe ori . De fapt , acest tipar sub forma de patrulater taiat în lung si lat de strazi perpendiculare - quadrate – este cel al Romei Antice .El a fost adoptat de multe tari europene , dar mai ales în America de marile orase , printre care este si Chicago ( New York , Buenos Aires , Havana , Philadelphia , Ciudad de México ) . Dupa 1950 se construieste foarte mult , zona comerciala este extinsa la vest de Loop , iar dupa 1970 spre Near West Side . Cladirile ridicate în Chicago sfideaza înaltimile : John Hancock Center cu 100 de etaje ( construit dupa 1960 ) , The Sears Tower cu 110 etaje la vest de Loop ( începuta în 1970 ) – cea mai înalta cladire din lume 443 m - un alt complex de zgârie - nori la NE de Loop care include Standard Oil cu 80 etaje , Water Tower Place cu 74 etaje .

Aceasta aglomeratie urbana se confrunta cu o multitudine de probleme . Evident , cea mai acuta a fost si ramâne concentrarea excesiva de oameni, mozaicul de populatii originare din tarile celor sase continente. Dezavantajul cel mai evident al marilor concentrari urbane este congestionarea traficului urban ( Chicago, New York , Tokio , Paris , Ciudad de Mexico ). Ca urmare, deplasare în metropole devine foarte anevoioasa, cu nume -roase puncte de strangulare a circulatiei, iar ziua de lucru a salariatilor se lungeste cu orele pierdute pentru a ajunge de la locul de munca acasa. S-au adoptat câteva soluti cu eficienta partiala : construirea unor noi autostrazi pentru usurarea transportului celor ce lociesc în afara metropolei ;noi zone industriale au fost amplasate direct in suburbiile celor mai îndeparta-te ; s-au construit complexe comerciale uriase în afara orasului . Un rol deosebit a revenit si construirii aeroportului O'Hare , printre cele mai mari din Statele Unite ale Americii , care a angrenat amenajarea a foarte multe anexe în jurul sau creând locuri de munca pentru zeci de mii de oameni ;

amplasarea complexelor de cercetari nucleare la Argonne National Laboratory si lânga Batavia. Spatiul urban a înghitit suprafete uriase : orasul propriu - zis are 590,8 km 2 , iar Chicago Standard Metropolitan Statistical Area - S.M.S.A. – ocupa 9595 km 2 ; de la suburbia Evanston , în nord ( care nu este ultima ) si pâna la Gary ( care nici el nu încheie lantul suburbiilor ) sunt peste 70 km . Dar metropola detinea si recorduri dintre cele mai detestabile : crima organizata , gangsterii lui Capone e.t.c. Astazi , alte triste recorduri se adauga celor enumerate : crimele si jafurile în plina zi , consumul ridicat de droguri , conflictele rasiale ,mii de oameni morti sub rotile celor 1500 de autoturisme ce se scurg într-un minut pe cele mai multe strazi ale orasului , aerul poluat .

Pozitia geografica a avantajat foarte mult dezvoltarea economica a orasului : pe Lacul Michigan se aduceau cu navele minereu de

fier si carbune ; pe caile ferate era adus cocsul din Appalachi ; pe canale , cai ferate si sosele se aduceau din sud grânele si vitele preriei . Aceasta a încurajat de timpuriu dezvoltarea industriei : prima otelarie apare în 1880 , construita la varsarea râului Calumet în Lacul Michigan , urmata în 1900 de altele în Indiana Harbor si , în 1906 , de otelariile de la Gary . Chicago a devenit o renumita piata de grâne si de vite - abatoarele au dominat viata economica pâna dupa anii 1960 ; paienjenisul cailor de comunicatii pe care nu îl egaleaza nici o alta metropola a lumii .

Chicago , situat în zona agricola Middle West si în cea urban - industriala Northeast , cu cele 15.000 de intreprinderi pe care le detine , da 6 % din productia industriala a S.U.A. . Printre principalele ramuri si produse industriale se numara : siderurgia ( uzine la Gary si Calumet ) , aparatajul electrotehnic si utilajul electronic ( trustul Zenith ) , automobile , masini agricole ( Mc. Cormick , una din marile uzine de tractoare din S.U.A. ), vagoanele si locomotivele electrice ( trustul Pullman ) , utilaje grele ( concernul International Harvester ), complexele petrochimice , rafinariile ( instalate la Whiting , East Chicago , Gary , Calumet cu o capacitate totala de 55,4 milioane tone ) ,

aparatele electrocasnice (principalul producator al Statelor Unite ale Americii ) , industria carnii ( mari abatoare în sud ) , prelucrarea lemnului , moraritul , confectiile , încaltamintea , tipariturile . Orasul este o renumita piata a grâului , a comertului cu vite ( comercializare de celebra Chicago Union Stock Yards ) , ca si un mare centru financiar si comercial , sediul marilor banci ( Continental Illinois , First National Bank ) , al burselor de marfuri si valori ( Midwest Stock Exchange , Chicago Mercantile Exchange ) , al unor puternice corporatii comerciale ( Sears Roeleuck , Marcor , Jewel Companies ) . Ca nod al cailor de comunicatii se remarca prin : 39 de linii de cale ferata, 9 aeroporturi ( O'Hare , Midway , Harlem , Northerly Island e.t.c. ); cel mai mare coplex portuar pe ape interioare din S.U.A. cu un trafic de 40.000.000 tone pe an ; metroul inaugurat în 1892 , cu o retea de 143 km , din care 17 subteran ; numeroase autostrazi .

Chicago este un mare cetru de cultura si arta : universitati ( University of Illinois – 1897 , University of Chicago , Chicago State University , Loyola University , Northwestern University ) , muzee ( Muzeul de arta contemporana , Muzeul stiintei si al industriei , Muzeul de istorie naturala ) , teatre , edituri . Orasul are o gradina botanica , acvariu , planetarium , parcuri întinse ( Grant , Milton Lee , Olive , Buruham , Lincoln , Garfield ) . Prin aceste caracteristici , Chicago este considerat de specialisti o mare metropola americana .

Read User's Comments(1)

referate Castelele de pe valea Loarei

20:43 | Etichete: cele mai bune referate, cele mai noi referate, referate Castelele de pe valea Loarei, referate geografie, referate liceu, referate noi

Castelele de pe valea Loarei

Valea Loarei strabate 4 provincii ale Frantei: Orleans, Blésois, Touraine si Anjou, 4 verigi care formeaza un element liant al Frantei.

Valea regala este deschisa de castelul GIEN, domeniul Anei de Beaujeu, fiica regelui Luis al – XI – lea. Este dotat cu mici turnuri, dominate de o fatada ornamentala de caramizi bicolore, asezate in romburi. Castelul este amplasat aproape de podul care traverseaza orasul Orleans, reputat pentru faiantele sale.

SULLY este un castel restaurat cu abilitate, cu o arhitectura militara destul de aspra.

TALCY este primul castel care ne intampina in provincia Blésois. Fundatia castelului dateaza din secolul - XV - , initial nefiind un castel pentru persoane regale. In 1520, Bernard Salviati obtine autorizatia de fortificare a castelului, aparand astfel drumul pentru patrule ce se vede de-a lungul donjonului patrat. Restul castelului se inspira din Blois, cu galeria sa cu stalpi octogonali, sustinand patru arcade cu bolti tesite, un etaj luminat de ferestre mici si doua ziduri grele, triunghiulare, la nivelul acoperisului.

CHAMBORD – pe timpul contilor de Blois – nu era decat un loc unde se adunau pentru partide de vanatoare. La venirea lui Luis al – XII – lea, este integrat domeniului regal, iar pe timpul lui François I se incep lucrarile de extindere, astfel incat, in Franta, in perioada in care Chambord a fost construit, nu exista un alt castel de dimensiuni asa de mari: 440 de camere, 440 de seminee, 13 scari si 800 de capitoluri. In 1821 e donat ducelui de Bordeaux care va fi initiatorul unei vaste opere de restaurare.

De forma dreptunghiulara, are in cele patru colturi patru turnuri rotunde. In centru se ridica donjonul, constructie enorma, patrata, flancata de tot atatea turnuri, care constituie partea principala a castelului. Fatada are o alura sobra, punctata de ferestre cu cercevele separate la fiecare etaj de catre un cordon dublu impodobit cu muluri. La nivelul acoperisului se dezlantuie luxul si fantezia stilului arhitectural italienesc, atat de stralucitor in abundenta de pilastrii si colonade, si in policromia incrustatilor de ardezie. Deasupra acestei elegante dezordini de structuri domina turnul cupolei centrale, la 32 m inaltime. In centrul donjonului scara spiralata permite sa fie admirate boltile sapate si varitatea incomparabila de capiteluri. Curtea interioara a castelului se deschide in doua aripi: cea de est cu cariatide si lanternon, cu flori de crin, apartine epocii lui François I, pe cand aripa de vest, mai clasica, dateaza din vremea lui Henry al – II – lea. Interiorul castelului se caracterizeaza prin simplitate, peretii fiind goi si mobilierul rar.

BLOIS ofera un rezumat al stilurilor arhitecturale practicate in epoca feudala, pana la Louis al – XIII – lea. Charles d'Orleans a construit imediat dupa eliberarea sa din captivitatea din Anglia lucrari de reconditionare a donjonului si a construit severa galerie ce-i poarta numele. La nivelul parterului, construit din piatra gasesti arcade tesite, asezate pe stalpi ortogonali, iar la etaj fatada de caramizi e aerisita de ferestre cu cercevele incadrate de piatra. Pe acoperis se observa mici lucarne cu pinioane. Totul de o simplitate plina de savoare si de finete.

Louis al – XII – lea a adaugat o noua aripa celei construite de Charles d'Orleans, mai bogata in ornamentatii, dar perfect armonizata. Si acest castel se compune dintr-un amestec de caramizi si pietre, dar stilul nou si influenta italiana sunt aici mai accentuate.

Aripa construita de François I se prezinta ca un aliniament vertical de ferestre bordate de piastri, care taie un dublu rand orizontal de muluri. Aceasta dispozitie in sah este indulcita de motive ornamentale de o remarcabila .

Arhitectura castelului CHEVERNY respecta regulile de simetrie cele mai riguroase, in acelasi timp denuntind gustul pentru ostentatie, caracteristic epocii.

De o conceptie foarte simpla castelul se compune dintr-un pavilion central de proportii modeste, prelungit de doua aripi avind la extremitati, mari domuri, quatrangulare. Pe toata lungimea fatadei, la nivelul etajului, sunt fixate in nise, busturi ale unor imparati romani.

Interiorul cu lambriuri superbe, tapiserii flamande si plafoane in caseta, este de o exceptionala frumusete .

FOUGERES este tipul asezarii seniorale modeste ale secolului al XV - lea, rustica, dar amabila. La intrare doua turnulete cu acoperisuri conice de ardezie, introduc un donjon, cu patru laturi egale si un gros turn. In curtea interioara, o inlantuire de acoperisuri de diferite niveluri, confera o nota de vesela fantezie la intreg asamblul arhitectural.

BEAUREGARD este un castel de tip clasic construit in secolul al – XVI – lea, ce se compune dintr-o galerie legata de doua paviliuane rectangulare, care adaposteste o interesanta colectie de portrete istorice.

CHAUMONT, la prima vedere, ne face sa credem ca avem de-a face cu o fortareata datorita aspectului militar dat de metereze, de drumul de straja si podul mobil. Este placut si cochet, datorita fatadei albe, intrerupta de blazoane si frize. Intrarea in castel se face printr-un parc plantat cu cedrii si avand peluze cu flori. Trecand de podul mobil ne intampina doua turnuri rotunde, batute cu blazoane, ce pazesc intrarea. O friza inconjoara peretii si tunurile la nivelul parterului; dublul "C" de la Charles de Chaumont se invecineaza cu interpretarea etimologica a cuvantului "chaumont", reprezentata sub forma unor coline in flacari. Mai sus se observa emblemele Dianei de Poitier ( amanta regelui Henry al – II – lea). De-o parte si de alta a castelului, aripile sunt flancate de doua turnuri cu acoperis conic. Turnul Amboise constituie partea cea mai inalta, severa si veche a castelului. Imediat dupa ce depasesti cetatuia, descoperi curtea, delimitata de 3 constructii perpendiculare, intinse catre vale. Aripa orientala se termina printr-o capela a carei obsida, cu trei ziduri, se sprijina pe contra-forturi cu pinacle. Aripa de vest se distinge printr-un sombru tur de scara, gotic pur, si prin prelungirea sa la nord intr-un corp de apartamente cu aspect renascentist.

Prima dovada a renasterii franceze, castelul AMBOISE, uneste puterea citadelelor cu gratia noii arhitecturi. Cu exceptia fatadei renascentiste, construita de catre François I, castelul reflecta traditia gotica, fanteziile stilului italienesc, remarcandu-se numai sporadic, prin motivele ornamentale. De notat, capela SAINT HUBERT, mic monument de un stil stralucitor, imbogatit de splendide decoratii scluptate.

CHENONCEAUX, constituit dintr-un careu ridicat in apele Cher-ei, construit pe stalpi cu patru laturi, cu deshiderile ornate cu antablamente renascentiste si pilastrii. Henry al – II – lea a construit un pod cu cinci arcuri, care leaga castelul de malul stang al Cher-ei, si o galerie, inaltata pe trei etaje, constructie sobra si aproape lipsita de decoratii.

Read User's Comments(0)

referate carbunele si petrolul

20:41 | Etichete: cele mai bune referate, cele mai noi referate, referate carbunele si petrolulreferate liceu, referate geografie, referate noi

CARBUNELE SI PETROLUL

1) Cărbunele este o roca foarte neobisnuita,din doua motive. In primul rând ,este formata din materii organice ţesuturi odinioară vii, si in al doilea rând spre deosebire de alte roci, arde si degaja căldura.

Cărbunele a reprezentat primul combustibil utilizat in timpul revoluţiei industriale si a jucat un rol foarte însemnat in dezvoltarea marilor tari industrializate.Carbunele conţine carbon, care-i si conferă acea culoare neagra,caracteristica,si gaze inflamabile cum ar fi hidrogen, azot si oxigen.

Cea mai mare parte a cărbunelui s-a format in urma cu aproximativ 360-286 de milioane de ani, intr-o perioada numita de geologi era carbonifera tocmai din cauza cantitatilor imense de cărbune care s-au format atunci. Acesta a luat naştere din pădurile tropicale preistorice, ce creşteau pe pământurile mlastinoase. Padurile se compuneau din arbori foarte diferiţi de cei care trăiesc in zilele noastre. Cea mai mare parte a lor erau arbori-feriga giganti.Existau,de asemenea, si arbori de coada calului giganţi, dar si multe alte plante mai mici. După moarte, ferigile uriaşe celelalte plante cădeau in apele mlastinoase. Aceste ape erau foarte sărace in oxigenul care favorizează acţiunea bacteriei ce produce putrefacţia, astfel încât arborii-feriga au putrezit foarte încet si s-au transformat in turba, primul stadiu de formare al cărbunelui. In timpul formarii turbei apare o degajare de gaz de mlaştina numit gaz metan. Pentru a se transforma in cărbune , turba trebuie sa fie presata. Un strat de turba cu o grosime de 10 si 15 metri va forma un strat de cărbune de doar un metru grosime. Primul stadiu al comprimării a avut loc in mlaştinile primitive, o data cu depunerea unor straturi succesive de vegetaţie intrata in putrefacţie, comprimând straturile inferioare sub greutatea lor. In perioada carbonifera scoarţa Pamatului a suferit o serie de transformari. In timpul uneia dintre aceste perioade, turba a fost acoperita cu nisip si mal. Straturile de pamant si turba au fost îngropate sub mari pentru ca mai apoi sa revină din nou la suprafata.. In timp se formau noi mlaştini

si noi straturi de turba. Acest proces numit sedimentare ciclica s-a produs de mai multe ori.

In regiunile carbonifere exista un număr de zăcăminte situate unul deasupra celuilalt, cuprinsa intre straturi de roca sedimentara. Unele straturi de cărbune au o grosime de doar cativa milimetri, altele au grosimi de cativa metri.

Exista trei categorii de cărbune .Tipurile acestora depind de gradul in care cărbunele s-a modificat in timp. Lignitul numit si cărbune brun după culoarea lui, este cel mai puţin modificat si are cel mai mic conţinut de carbon de aproximativ 30%. In timpul arderii acesta degaja mult fum si relativ putina căldura.

Huila este cea mai răspândita si degaja cea mai multa caldura.Acest cărbune are de obicei straturi alternante întunecoase si lucioase. Benzile lucioase erau la baza material lemnos, iar straturile întunecoase s-au format din ramasitele plantelor mai mici. Huila conţine si un alt compus, mai puţin dur, asemănător cu mangalul :acesta face cărbunele sa murdărească in timpul manipulării.

Cărbunele superior este antracitul. Se compune din 98% carbon si este foarte greu de extras , dar este curat la manipulare. Arde cu o flacăra foarte mare si fierbinte, degaja puţin fum, insa este foarte greu de aprins.

Cărbunele este utilizat cel mai des ca si combustibil. Pana nu de mult, o cantitate mare de cărbune era arsa pentru încălzirea locuintelor. In zilele noastre este ars pentru a genera electricitate sau in procese industriale. Înainte de exploatarea pe scara larga a gazelor naturale, unele tari isi produceau întreaga cantitate de gaze din cărbune.

Tarile fara resurse de gaze naturale, recurg inca la acest procedeu. Producerea gazelor din cărbune este asociata cu producerea cocsului, un combustibil esenţial in producerea si topire metalelor. Producerea cocsului cărbunele este ars in cuptoare etanşe. Cărbunele nu arde din cauza oxigenului, dar odată cu căldura se degaja amoniac, gudroane, gaze

si uleiuri uşor volatile lăsând in urma un reziduu dur. Acesta este cocsul. Carbunele este si materia prima pentru procesele chimice. Amoniacul, gudroanele si uleiurile uşor volatile rezultate din cocsificare sunt utilizate pentru realizarea altor produse cum ar fi: vopsele pentru tesaturi, antiseptice, medicamente, parfumuri, fertilizatori, pesticide, insecticide, sau chiar lac de unghii. Din cărbune se poate produce chiar si zaharina.

Cărbunele este zacamantul cel mai bogat de combustibil fosil. Rezervele mondiale cunoscute sunt estimate a fi suficiente pentru 200 de ani, la o rata de consum cu cea actuala, si mulţi experţi sunt de părere ca exista cam de 15 ori mai mult cărbune rămas nedescoperit. Trei tari deţin doua treimi din rezervele mondiale descoperite. SUA are 30%, Rusia si statele aliate cam 25%, iar China 10%.Restul rezervelor de cărbune sunt situate in Australia, Canada, India , Germania, Polinia, Africa de Sud si Marea Britanie. In America de Sud doar patru tari Argentina, Brazilia, Chile si Columbia deţin zăcăminte bogate de cărbune. Cea mai mare parte a cărbunelui este îngropat adânc sub pădurile tropicale unde este greu de exploatat. Dintre cele 52 de tari africane, doar opt exploatează:

Africa de Sud si Zimbabwe, cu cele mai mari zăcăminte, Algeria, Maroc, Mozambic, Nigeria, Tanzania si Zair.

Uneori pe pantele dealurilor si pe malul râurilor apar aflorimente de carbune.Poate ca astfel a fost descoperit de chinezi cu 3000 de ani in urma.O data descoperit, zacamantul a fost exploatat in adâncime. Astăzi, prospecţiunea cărbunelui reprezintă una din activitatile de baza ale geologilor. Ei cunosc din experienţa, genul de teren sub care s-ar putea ascunde cărbune, mai ales in zonele cu roci din perioada carbonifera. Fotogrfiile din avion sau chiar din satelit ajuta mult la identificarea acestor zone. Următorul pas la fel ca in prospecţiunea petrolului, se refera la cercetarea seismica a zonei.Utilizand explozivi si alte mijloace, geologii transmit in interiorul Pamatului unde de soc. Instrumente ultrasensibile, numite geofoane, sesizează ecourile undelor de soc ce sunt reflectate de

diferitele straturi de roci. Ele reflecta undele de soc in mod diferit, cu puteri diferite, si prin analiza caracteristicilor reflexiei se poate determina structura rocilor si adâncimea la care se gasesc. Pentru a descoperi zăcămintele actuale de cărbune si a estima adâncimea la care se găsesc se executa forări si se extrag mostre. Probele de roca sunt apoi analizate si examinate. O alta metoda, deseori utilizata pentru explorarea straturilor din subteran, este cea a sondării. Iniţial ea s-a utilizat la prospectarea petrolului si a gazelor naturale.

Prin sondare in interiorul unui put sunt coborâte diverse dispozitive pentru a testa natura rocilor.

Sonda este coborâta in interiorul puţului si apoi ridicata înapoi la o viteza controlata.

Instrumentele sensibile din interiorul sondei măsoară porozitatea si radioactivitatea rocilor, detectează fisurile ( rupturile dintre diferitele straturi de roci ) si rezistenta electrica a rocilor, adică modul in care ele conduc sau nu electricitatea.

Grosimea unui zacamant de cărbune poate varia de la cativa centimetri la cativa metri.

Indiferent de grosime, exista doua feluri de extracţie: mineritul de suprafaţa si cel subteran. Mineritul de suprafaţa se practica atunci când zacamantul de cărbune este aproape de suprafaţa solului. Este răspândit in Australia si SUA si folosit la exploatarea lignitului in Europa de Est. In majoritatea minelor de suprafaţa din Marea Britanie se extrage cărbunele aflat pana la 33 metri sub pamant. In alte regiuni adâncimea poate fi mai mare. Cea mai adânca mina de suprafaţa este in Germania, la 325 metri adancime. Mineritul de suprafaţa provoacă mizerie. Arii extinse sunt excavate si peisajul devine urat. Munca

incepe cu brăzdare solului si a rocilor care sunt apoi depozitate la marginea exploatării.

Ele servesc si ca ecrane protectoare pentru reducerea zgomotului.

Cărbunele este apoi scos cu excavaoare imense. Cel mai mare excavator din Marea Britanie este cel cu cupa ,,Big Geordie’’ cu capacitatea de 3000 de tone. Cupa poate ridica doua autoturisme si excavaza, la o singura ridicare, aproape 100 tone de material.

In alte tari se utilizează chiar excavatoare mai mari ,,Big Muskie” cel care operează instatul Ohio din SUA, are o capacitate a cupei de 10000 de tone. Cel mai mare excavator are o capacitate de 13000 de tone si se afla la mina de lignit din Hambach, in Germania. După extragerea întregii cantitati de cărbune, se trece la refacerea peisajului.

Principala metoda de minerit utilizata in Marea Britanie si in Europa Continentala este cea a mineritului in subteran. Aceasta produce 40% din totalul de cărbune extras in SUA si mai mult de jumătate din cărbunele Australiei. Multe zăcăminte de cărbune sunt situate la mare adâncime. Cea mai adânca mina din Marea Britanie se afla la peste 1300m sub pamant. Pentru a ajunge asemenea adâncimi se sapa puţuri verticale. Minerii coboară cu lifturile si cărbunele este adus la suprafaţa la fel. Uneori galeriile subterane se pot extinde pe orizontala pe mai mulţi kilometri si transportul este asigurat cu trenuri elctrice. Unde zăcămintele pot fi atinse de pe panta dealurilor, se sapa galerii principale de patrundere. Minerii coboară in aceste galerii cu trenuri electrice, iar cărbunele este adus la suprafaţa pe benzile rulante ale conveioarelor. Exista doua tehnologii principale de minerit subteran. Vechea tehnologie, utilizata inca pe scara larga in SUA, este cea in

abataje. Aceasta tehnologie presupune săparea galeriilor prin cărbune, lăsând piloni de cărbune pentru susţinerea tavanului. Prin utilizarea acestei metode nu se poate extrage decât o parte a zacamantului de cărbune.

Cealaltă metoda este mineritul in fatada. Este cea mai utilizata in Europa si castiga tot mai mult teren in SUA. Se sapa doua galerii paralele la o distanta de aproximativ 20m una de alta. Echipamente speciale taie zacamantul dintre cele doua. Pe măsura ce echipamentul înaintează, galeriile ramase in urma sunt lăsate sa se surpe. Prin aceasta tehnologie se poate extrage aproximativ 90% din cărbune.

Arderea cărbunelui produce fum ce conţine compuşi sulfurati. Acestia provoacă ploi acide care distrug vegetaţia, ucide peştii si alte creaturi marine, provocând si deteriorarea clădirilor construite din cărămizi si piatra. In urma arderii cărbunelui rezulta dioxid de carbon care este un factor responsabil de una dintre marile probleme ecolegice contemporane, numita efect de sera.

Consumul energetic mondial

Titei 34%

Cărbune 26%

Gaze naturale 17%

Biogaz 14,2%

Hidroenergie 5,5%

Energie nucleara 3,3%

2) In secolul 20 întreaga civilizaţie si industrie s-au bazat pe energia furnizata de petrol. Rezervale de titei au dus insa la conflicte internaţionale, iar utilizarea lui a cauzat poluare si daune mediului înconjurător. Petrolul se compune in principal din substanţe numite hidrocarbonaţi, molecule formate din doua elemente chimice, hidrogen si carbon alături de alte substante. Petrolul poate lua diferite forme, precum si titeiul lichid si gazele naturale sau o substanţa groasa, vâscoasa, numita asfalt sau bitum. Petrolul este o

substanţa organica. El s-a format din materie care odinioară era vie, respectiv din mici plante si animale.Ca urmare, titeiul si gazele naturale, ca si cărbunii, sunt consideraţi combustibili fosili.

Procesele de formare a petrolului au avut loc in urma cu milioane de ani. Cea mai mare parte a titeiului din centrul si nordul Marii Nordului s-a format din alge ( plante unicelulare ) si bacterii îngropate in mal si nămol, pe fundul marii, in perioada jurasica ( acum 144-213 milioane de ani ). Materia îngropata a putrezit si a fost transformata in titei de către căldura si presiune, care a comprimat in acelaşi timp si malul si nămolul, transformându-le in straturi de roca. Picăturile de titei s-au infiltrat in jos prin rocile permeabile, roci continand pori sau crăpături prin care pot pătrunde lichidele sau gazele.

Titeiul si-a continuat drumul pana când a întâlnit un strat impermeabil sau solid. Titeiul a început sa se acumuleze in straturile de roci permeabile din imediata apropiere numita de geologi ,,capcana”. Gazele naturale se formează la o adâncime mai mare decât titeiul.

Geologii considera ca formarea gazelor naturale in sudul Marii Nordului a început in perioada carbonifera când a început acumularea straturilor de cărbune din plantele moarte ale malstinilor. Stratul carbonifer s-a scufundat si a fost îngropat de straturi de roci. In final la 4 km sub sol, căldura Pamantului a provocat degajarea gazelor din cărbune. Gazul

s-a ridicat prin rocile permeabile pana când au întâlnit straturi impermeabile si s-au acumulat in capcane.

Titeiul este important deoarece este mai curat si mai ieftin decât cărbunele si mai uşor de transportat decât gazele naturale. El are nenumărate utilizări. Uneori numit ,,Aurul Negru” , el asigura aproape jumătate din energia utilizata in lume. Fara acesta transporturile s-ar bloca, iar maşinile si utilajele industriale sau centralele termice nu ar funcţiona.

Titeiul brut este utilizat pentru producerea combustibililor, printre care diferite tipuri de petrol, motorina sau cherosen. Petrolul este utilizat si pentru pruducerea unor lubrifianţi uleioşi si a vaselinelor necesare funcţionarii utilajelor si masinilor.Petrolul este utilizat si la producerea asfaltului necesar şoselelor si o mare varietate de produse din industria petrochimica. Din produsele petrochimice se fabrica cosmetice, medicamente, vopsele, explozibili, fertilizatori, fibre sintetice cum ar fi nylonul, cerneluri, insecticide, coloranţi, mase plastice si cauciucuri sintetice- utilizate la anvelope.

Titeiul si gazele naturale exista pe toate continentele si sub toate platformele continentale. Unele câmpuri petroliere sunt in producţie activa. Alte zăcăminte urmează sa fie explorate si exploatate.Estimarile asupra duratei pe care o mai au rezervele petroliere se bazează pe doua cifre- rezervele deja descoperite care pot fi exploatate economic, folosind tehnologiile actuale si rata producţiei dintr-un an de referinta.Rezervele totale de petrol din 1989 erau estimate sa dureze 41 de ani, la un nivel al producţiei din1988.

Creşterea rezervelor ca urmare a noi descoperiri, creşterea sau diminuarea producţiei, sau utilizarea unei noi tehnologii pot modifica aceste estimări. Înainte de 1970 Marea Britanie era aproape complet dependenta de petrolul pe care-l importa. In 1969 s-au descoperit zăcăminte de petrol marin si producţia a început in 1975, făcând din Marea Britanie un producător important. In 1990 Marea Britanie a devenit al nouălea producător de titei din lume, din zăcăminte marine. Expertii preconizează un slab declin al producţiei, dar Marea Britanie va ramane unul dintre producătorii importanţi ai secolului 21. Cele mai mari rezerve de titei se afla in tarile Orientului Mijlociu, care deţin aproximativ 65% din rezervele mondiale cunoscute. La sfarsitul anilor 1980, Iranul, Irakul, Kuweitul si Emiratele Arabe Unite deţineau rezerve petroliere care urmau sa ajungă peste 100 de ani la un nivel al producţiei din 1988. La începutul anului 1989, rezervele Arabiei Saudite,

aproximativ 25% din rezervele mondiale totale, erau estimate pentru a ajunge 90 de ani la nivelul producţiei anului 1988. Descoperirea unor noi terenuri petroliere vaste in Arabia Saudita, in 1990, a mărit marja estimărilor cu peste 50 de ani.

La sfarsitul anilor 80, cele 15 republici ale fostei Uniuni Sovietice erau in fruntea producţiei de titei, producând aproape 18% din totalul mondial. Dintre acestea Rusia era producătorul principal urmata de Azerbaidjan, Kazahstan, Kirghistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina si Uzbekistan. SUA cel de-al doilea mare producător de titei împreuna cu Canada au realizat aproape 16% din totalut de titei extras, in 1990, urmate de Arabia Saudita, Iran, Mexic, China, Venezuela, Irak si Marea Britanie. Producţia variază in funcţie de cerere. Recesiunea mondiala a început in 1990 si a dus la o scădere masiva a consumului. Cei mai mari producători de gaze naturale sunt tot statele fostei Uniuni Sovietice, mai ales Rusia, urmata de SUA, Olanda si Canada. Alţi producători importanţi sunt Marea Britanie, Mexicul, Norvegia si România.

Deoarece titeiul este o materie prima atât de utila, producţia acestuia a crescut de la 10 milioane de barili pe zi in 1950, la 65 milioane de barili pe zi in 1990. In 40 de ani lumea a devenit dependenta de titei. In unele tari produsele petroliere erau atât de ieftine încât titeiul se utiliza adeseori cu mare risipa. Tarile dezvoltate si-au epuizat rezerva proprie de titei si odată cu creşterea cererii au fost nevoite sa importe cantitati din ce in ce mai mari. Sursele principale din comerţul internaţional de titei Includeau si câteva tari

in curs de dezvoltare care au beneficiat curând din extracţia si exportul titeiului câtre tari dezvoltate. Unele tari in curs de dezvoltare au utilizat veniturile din exportul titeiului pentru a finanţa proiecte de asistenta sociala, pentru a construi scoli si pentru a ridica nivelul de trai. Multe tari au făcut investiţii majore in proiectele de dezvoltare, cum ar fi instalaţiile de desalinizare din Arabia Saudita care transforma apa marina in apa potabila si Marele Râu Artificial din Libia care captează apa din rocile situate sub desertul Sahara si transporta apa pana pe coastele mediteraneene.

Producţia de titei a început curând sa afecteze relaţiile internaţionale. In 1967, tarile bogate in titei din Orientul Mijlociu au acordat un ajutor masiv aliaţilor din Egipt, Iordania si Siria, tarile afectate de războiul israeliano-arab. Tarile in curs de dezvoltare exportatoare de titei au început sa exercite o presiune politica prin Organizaţia Tarilor Exportatoare de petrol ( OPEC ). OPEC a luat fiinţa in 1960 si avea ca membre Kuweitul, Iranul, Irakul, Arabia Saudita si Venezuela. Alte tari tot in curs de dezvoltare Algeria, Ecuador, Gabon, Indonezia, Libia, Nigeria, Quatar, si Emiratele Arabe Unite au aderat mai tarziu.In 1973, anul războiului Yom-Kippur, pornit de Egipt si Siria împotriva Israelului, OPEC a mărit preţul petrolului. Mai multe tari au acceptat sa controleze exporturile de titei pentru a mari presiunea supra unor tari ca SUA, care sprijineau Israelul. La mijlocul anilor 1970 cele mai multe state din Orientul Mijlociu fie deţineau fie controlau propria industrie a petrolului si căutau ca prin intermediul OPEC sa realizeze o ,,Noua ordine economica internaţionala”

Petrolul a fost un factor important in multe alte conflicte, inclusiv in pretenţiile Irakului asupra Kuweitului. In 1990 Irakul a susţinut ca tara vecina, Kuweitul extrăgea titei care de drept ar fi aparţinut Irakului si ca prin vânzarea unei cantitati mai mari de petrol decât cea stipulata in acordul OPEC, a dus la micşorarea preţului petrolului. In August 1990, Irakul a invadat Kuweitul, dar a fost forţat de Forţele Aliate sa se retragă in 1991. In timpul războiului , Irakul a deversat titei in apele Golfului provocând imense

pete de petrol. Ei au incendiat puţuri petroliere ale Kuweitului. Luni de zile pana la stngerea incendiilor, cerul a fost acoperit de nori negri.

Poluarea cu petrol a marilor poate apărea când se curata tancurile petroliere sau când au loc accidente pe platformele de forare. Dezastre mai mari pot fi cauzate de avarierea tancurilor unor petroliere uriaşe, sau la scufundarea lor. Petele de titei duc la pierderi de vieţi printre pasări si alte vietati marine. In 1989 petrolierul Exxon Valdez a lovit un recif in Prince William Sound, din apropierea Alaskai. Au fost deversaţi in mare aproximativ 240.000 de barili de titei. In câteva saptamani pata de petrol a cuprins 1600 de kilometri de tarm, inclusiv plajele a trei parcuri naţionale si cinci rezervaţii naturale. Corporaţia Exxon a încercat o operaţiune masiva de curatare, insa poluarea mediului era deja un fapt împlinit. Asemenea dezastre ne fac sa uitam insa ca poluarea marilor cu petrol se produce in principal prin deversarea acestuia in râuri, sau direct in mare din instalaţiile de pe tarm.

Utilizarea petrolului provoacă poluări masive ale aerului in multe oraşe. Gazele de eşapament evacuate de autoturisme si de alte maşini cu combustie interna conţin gaze otrăvitoare cum ar fi monoxidul de carbon, hidrocarburi nearse, oxizi de azot si plumb. Unii dintre aceşti agenţi de poluare reactioneaza cu lumina soarelui producând acel smog neplăcut, fotochimic, care pluteşte deasupra multor oraşe, cum ar fi Los Angeles sau Mexico City. Atunci când oxizii de azot se combina cu apa din nori ia naştere ploaia acida care poluează lacurile si râurile, distrugând si pădurile. S-au făcut paşi importanţi pentru a micşora efectul dăunător al gazelor de eşapament. Se produce benzina fara plumb, iar unele maşini sunt dotate cu filtre catalice, care transforma gazele nocive in gaze inofensive. Insa eficienta acestor imbunatatiri este diminoata de creşterea cererii de petrol. Unii experţi au estimat ca rezervele descoperite reprezintă apoximativ o treime

din rezervele existente la ora actuala sub scoarţa Pamantului. Cu o noua tehnologie este posibil sa se mărească considerabil rezervele, care se pot reface. Alte resurse se refera la gudroane care sunt roci impregnate cu titei având o vâscozitate foarte mare.

Read User's Comments(0)

Desene si Jocuri pentru Copii

Cele mai amuzante si distractive jocuri si desene animate pentru copii!!

Menu

Categories

Archives

referate chicago

referate Castelele de pe valea Loarei

referate carbunele si petrolul